Un minor de 17 ani, din Brateiu a fost reținut pentru furt calificat.

”La data de 20 iunie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut doi tineri, ambii în vârstă de 17 ani, domiciliați în Brateiu, respectiv în Mohu, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cei doi sunt bănuiți că, la data de 10 iunie a.c., în jurul orei 21,30, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Sibiu, ar fi uzat de acte de violență și i-ar fi sustras telefonul mobil unui sibian.

În baza probatoriului administrat, față de cei doi tineri s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente pentru a dispune măsuri preventive în consecință.” transmite IPJ Sibiu.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanelor în cauză. 

Publică un comentariu

Comentariu