FOTO arhivă

Un tânăr de 17 ani a fost reținut de poliție după ce a furat un portofel cu bani. 

”La data de 27 august a.c., un medieșean în vârstă de 17 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

Acesta este bănuit că, la data de 26 august a.c., în jurul orei 12,00, pe Aleea Buziaș din municipiul Mediaș, împreună cu o medieșeancă în vârstă de 16 ani, l-ar fi agresat fizic pe un bărbat și l-ar fi deposedat de portofelul în care se aflau 410 lei.

La scurt timp de la producerea faptei, polițiștii medieșeni au reușit identificarea și prinderea celor doi, prejudiciul fiind recuperat în totalitate și returnat victimei.” preciezează IPJ Sibiu.

Astfel, la data de 26 august a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș l-au reținut pe tânărul bănuit de săvârșirea faptei, iar la data de 27 august a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Mediaș a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Tânăra în cauză este cercetată în stare de libertate. 

Publică un comentariu

Comentariu