FOTO arhivă

Polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni, în urma probatoriului administrat,  au reținut, la data de 18 iunie a.c., doi bărbați din Valchid bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. 

În fapt, la data de 18 iunie, patrula de siguranță publică a Poliției Orașului Dumbrăveni a fost sesizată de către un bărbat (în vârstă de 31 de ani, domiciliat în Ernea) cu privire la faptul că în timp ce se afla la o petrecere în satul Valchid, persoanele cu care a petrecut dar pe care nu le cunoaște, l-au agresat fizic și i-au sustras banii pe care îi avea asupra sa, respectiv 2.000 de lei. 

Cercetările și investigațiile efectuate de către polițiști au condus, în scurt timp, la identificarea imobilului din Valchid în care victima, alături de doi bărbați, ar fi consumat băuturi alcoolice în noaptea de 17/18 iunie a.c. Cei doi bărbați din Valchid, în vârstă de 17 și 18 ani, ar fi profitat de starea de ebrietate în care se afla victima, iar prin violență i-ar fi sustras 2.000 de lei. 

La data de 18 iunie, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. La data de 19 iunie, prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș s-a dispus împotriva celor doi bărbați măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. 

Cercetările în acest dosar continuă. 

Publică un comentariu

Comentariu