Ora de Mediaș
Știri în direct

Toamna astronomică a început. Când se schimbă ora

Sezonul de toamnă 2019 a început astăzi și la nivel astronomic, odată cu echinocțiul, care oficial se înregistrează luni, 23 septembrie, la ora 10:50.

Începând din acest moment, ziua (orele de lumină) se micșorează în emisfera nordică, iar noaptea începe să crească, urmând ca durata de întuneric să ajungă la maximum la solstițiul de iarnă. În acest interval, se va trece la ora de iarnă, care este ora standard.

La echinocțiul de toamnă, ca și la cel de primăvară, ziua este egală cu noaptea, în sensul că orele de lumină sunt tot atâtea câte cele de întuneric, în orice loc de pe Pământ.

Dacă la nivel calendaristic toamna începe la 1 septembrie, astronomic se consideră că toamna vine odată cu data echinocțiului.

Când se trece la ora de iarnă
Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune  o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. La ora de vară, ceasul de dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00.

Trecerea la ora de iarnă 2019, care este ora standard, se va face în ultimul weekend din luna octombrie, adică în noaptea de 26 spre 27 octombrie, când ceasurile se dau înapoi cu o oră, ora 4:00 devenind ora 3:00.

În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore (față de trei ore când e ora de vară).

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

În ciuda faptului că s-a vorbit foarte mult, începând de anul trecut, că se renunță la schimbarea orei, decizia definitivă nu a fost încă luată, așa încât cel puțin anul acesta și la anul se va continua această practică.

Cât mai continuă schimbarea orei
Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar urma ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană.

Statele care decid să menţină permanent ora de vară vor face ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferă să rămână la ora de iarnă (ora standard) vor face modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

Ţările Uniunii Europene trebuie să informeze Comisia asupra alegerii lor până anul viitor în aprilie, apoi să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.

Propunerea de renunţare la schimbarea orei a apărut în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare anul acesta, dar unele ţări europene s-au opus.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet