Numărul sibienilor infectați cu COVID-19 este din nou în creștere și la fel și numărul pacienților internați în spitalele din județ. În prezent, sunt spitalizate aproape o sută de persoane, dintre care 14 se află pe secțiile ATI. Dintre aceștia, doi sunt pe ATI în Mediaș, astfel că numărul de paturi este epuizat.  

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 27.103, 54 persoane confirmate în ultimele 24 de ore. Până la data curentă au fost vindecate 21.660 de persoane, iar 1.084 persoane au decedat din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 97 persoane, dintre care pe ATI 14 persoane. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 548 de teste”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În prezent, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu sunt internați 39 de pacienți, dintre care 12 pe secția ATI. Mai sunt libere doar șase paturi, iar situația se află într-o continuă dinamică.

La Spitalul Municipal Mediaș sunt internate 22 de persoane infectate cu coronavirus, dintre care două se află pe secția ATI. Aici sunt ocupate toate locurile de Terapie Intensivă.

De asemenea, la Spitalul TBC din Sibiu sunt internați 18 pacienți cu covid-19, iar la Spitalul Orășenesc Cisnădie un pacient.

La Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu sunt internași, în prezent, doi copii. Din fericire, toate cele șase paturi ATI sunt libere.

Publică un comentariu

Comentariu