Opt persoane au murit şi două au fost rănite grav duminică după căderea unei cabine de teleferic la Stresa, staţiune balneară din Piemont, pe malul lacului Maggiore, în nordul Italiei, informează protv.ro
„Bilanţul provizoriu este de opt morţi şi doi răniţi transportaţi de urgenţă la spitalul pediatric Regina Margherita din Torino”, a declarat pentru AFP Walter Milan, purtător de cuvânt al serviciilor de salvare.
În imagini transmise de pompieri se văd rămăşiţele cabinei într-o zonă împădurită extrem de abruptă, ceea ce îngreunează mult accesul.
Acest teleferic pentru turişti leagă în 20 de minute localitatea Stresa de Muntele Mottarone care, de la o înălţime de aproape 1.500 de metri, oferă o privelişte spectaculoasă asupra Alpilor.
Accidentul, survenit la 300 de metri de vârf, ar fi fost cauzat de ruperea unui cablu, pe partea cea mai înaltă a traseului, ceea ce a dus la căderea cabinei în care se aflau 11 persoane, conform agenţiei de presă ANSA.

Publică un comentariu

Comentariu