La aproximativ o săptămână după prăbușirea MIG-ului de la Constanța, în cursul zilei de luni, 16 iulie 2018, un alt avion miliar s-a prăbușit.

Totul s-a întamplat în județul Băcău, un avion IAR 99 – Șoim s-a prăbușit, însă cei doi militari aflați la bord au reușit să se catapulteze la timp.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că cei doi piloţi au fost recuperaţi şi sunt în stare stabilă, ambii fiind transportaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti. Unul dintre ei urmează să fie operat.

Cei doi piloţi care s-au catapultat în urma accidentului aviatic produs în judeţul Bacău au fost transportaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) din Bucureşti. Unul dintre dintre militari – comandorul Marcel Breşug – va fi operat, precizează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Conform MApN, comandorul Marcel Breşug a fost transferat la Spitalul Militar cu un elicopter SMURD, fiind preluat, în jurul orei 17.00, la Unitatea de Primiri Urgenţe de către o echipă multidisciplinară constituită din medici specialişti în urgenţă (neurochirurgie, chirurgie toracică, chirurgie generală, Anestezie Terapie Intensivă (ATI), ortopedie şi traumatologie şi chirurgie generală) pentru evaluarea medicală, stabilirea diagnosticului şi instituirea conduitei terapeutice chirurgicale şi medicale.

Pacientul, în vârstă de 41 ani, este conştient, cooperant, echilibrat hemodinamic şi respirator, spune MApN.

Instituţia precizează că, în urma consulturilor de specialitate şi a investigaţiilor clinice şi paraclinice, diagnosticul acestuia este: politraumatism prin catapultare, fractură diafiză femurală stângă, fractură naviculară stângă deschisă, contuzie forte umăr stâng, fără interesare nervoasă, contuzie gambă dreaptă.

„Pacientul va fi internat, pentru stabilizarea funcţiilor vitale, în Secţia ATI, urmând ca, în cursul acestei seri, să se intervină chirurgical, în blocul operator al Secţiei Clinice Ortopedie şi traumatologie, pentru toaletarea plăgilor şi procedura de osteosinteză centro-medulară diafiză femurală stângă. Post-operator, pacientul va fi transferat în secţia ATI, pentru supraveghere medicală, profilaxia durerilor şi a ulcerului de stres, corticoterapie, antibioterapie şi stabilizarea parametrilor biologici. În cursul zilei de marţi, 17 iulie, este programată reexaminarea imagistică şi consult boli infecţioase, neurologie, psihiatrie şi boli interne”, mai spune Ministerul Apărării.

La rândul său, căpitan-comandorul Iulian Pena a fost transferat cu o aeronavă de tip C-27J Spartan până în Baza 90 Transport Aerian şi, ulterior, către SUUMC, cu un elicopter IAR 330 Puma, aeronave ale Forţelor Aeriene Române, configurate pentru evacuare medicală. În jurul orei 17.20, pacientul a fost preluat pentru evaluarea medicală la Unitatea de Primiri Urgenţe a SUUMC.

Publică un comentariu

Comentariu