Un tânăr adoptat în Statele Unite ale Americii își caută familia biologică. Mama lui Valentin este din Șaroș pe Târnave, oraș Dumbrăveni.

Valentin Ioan Calanos s-a născut în toamna anului 1990 în Făgăraș, județul Brașov. A fost adoptat la scurt timp de o familie din America, având parte de o viață minunată. Acum, tânărul, în vârstă de 30 de ani, își caută familia biologică. Mama lui este din orașul Dumbrăveni, localitatea Șaroș pe Târnave și se numește Adriana Calanos.

„Salutări din HOUSTON, TEXAS! Numele primit la naștere a fost VALENTIN IOAN CALANOS. M-am născut în 12 SEPTEMBRIE 1990, în FĂGĂRAȘ, județul BRAȘOV. Am fost adoptat de o familie minunată și iubitoare din HOUSTON, TEXAS. Sunt în căutarea mamei mele biologice, cu numele ADRIANA CALANOS. Mama este din oraș DUMBRAVENI, localitatea ȘAROȘ PE TÎRNAVE județul SIBIU. Avea aproximativ 20 de ani la nașterea mea”, spune Valentin, pe pagina de Facebook The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.

Sursa: Facebook/The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României

Tânărul deține informația că ar mai avea patru frați. Din păcate, despre tatăl său nu știe absolut nimic. Își dorește enorm să își cunoască părinții, dar și celelalte rude.

„Vă rog frumos să DISTRIBUIȚI mult anunțul meu, poate așa va fi văzut și de familia mea. Mulțumesc foarte mult!”, spune Valentin, tânărul adoptat în America.

Publică un comentariu

Comentariu