Săptămâna trecută, am decis să fac un experiment civic cu aleșii noștri locali. Mai exact, am vrut să văd câți dintre ei își respectă programul pentru audiențele cu publicul din propria inițiativă. Ca să aflu care este acest program, am accesat pagina Primăriei Mediaș, sub tab-ul „Consiliul Local” și am dat clic pe butonul „Programare audiențe”. Ca să fie mai ușor de citit, am aranjat programul în ordine calendaristică, cu orele și adresele relevante, dar și mai important, am făcut asta pentru cei care doresc să interacționeze cu consilierii orașului în viitor.

Cum a decurs experimentul:

Luni (31/07/2023) – Programare audiențe

Luni am trecut la fiecare dintre cele două locații – Sala Thellmann din cadrul primăriei și sediul PNL din centrul orașului. De la ora 14:00 până la ora 18:00 m-am deplasat între aceste două adrese, bazat pe programul consilierilor. Deși sunt 9 consilieri (toți din PNL), care se declară disponibili, din păcate, pe perioada celor 4 ore nu am văzut un singur ales local să fie prezent, fie în sală ori la biroul PNL. Doresc să precizez că în unele cazuri am stat în Sala Thellman pentru întreaga oră din program (14:00 – 15:00 și 17:00 – 18:00) pentru a vedea dacă vreun consilier urma să se prezinte. Trebuie de asemenea menționat că din partea publicului, nu am văzut niciun alt cetățean prezent.

Marti (1/8/2023) – Programare audiențe

Pentru ziua de marți sunt doar doi consilieri pe lista de audiențe: dl. Costea Teodor Lucian (PSD) și dl. Oprișor Ionuț (PNL), din păcate, niciunul nu a fost prezent. În cazul consilierului PSD, nici sediul local nu a fost deschis între orele 15:00 – 16:10 și 16:45 – 17:00. La primărie am fost prezent între orele 16:15 și 16:40, dar consilierul PNL nu s-a prezentat. Din nou, din partea publicului, nu am văzut niciun alt cetățean să participe la aceste audiențe. La fel de dezamăgitor a fost și faptul că polițistul de la intrarea în primărie nu era familiarizat cu programul audiențelor și nici nu avea o copie printată la îndemână.

Miercuri (2/8/2023) – Programare audiențe

Ziua de miercuri ar trebui să fie o zi încărcată cu audiențe și m-am prezentat la primărie pe la 15:10. Polițistul de la intrare m-a informat că dl. consilier Stelian nu era prezent și am fost rugat să aștept pe o bancă din holul instituției. Am așteptat de la 15:10 până la 16:50, dar nici dl Stelian sau doamna Aurelia nu s-au prezentat la audiențe. Pentru următoarea oră (17-18), am mers în centru și am bătut la ușile celor 3 sedii de partid (PNL, PSD și USR). Din păcate, pe parcursul orei, niciun birou nu a fost deschis, deși am bătut din 15 în 15 minute. Numai biroul USR era disponibil după ora 18, urmând o întâlnire în cadrul partidului, dar și așa nu l-am văzut prezent pe consilierul USR Preda Ionuț și e greu de spus dacă consilierul USR – Crișan Sergiu Călin ar fi fost disponibil de la ora 20. Din partea publicului, din nou, nu am văzut niciun alt cetățean să se prezinte.


Joi (3/8/2023) – Programare audiente

Pentru ziua de joi, sunt 3 consilieri care se declară disponibili (2 PNL, 1 PSD). Dar trebuie menționat că doamna Suciu Anca Maria se declară disponibilă în a doua și ultima joi din lună. Când vine vorba de cei doi consilieri PNL, dl. Duma nu s-a prezentat la Sala Thellmann și nici dl. Vasile nu a fost prezent la sediul PNL. De fapt, nici o persoană nu a fost prezentă la sediul PNL între orele 17:00 – 17:50, biroul fiind din nou închis. Din partea publicului, nu am văzut niciun alt cetățean să se prezinte pentru aceste audiențe.


Concluzii:

De ce cred că acest experiment și aceste audiențe sunt importante? În primul rând, arată deschiderea (sau lipsa de deschidere) a consilierilor către public. Când o persoană candidează pentru un post public, trebuie să înțeleagă că trebuie să fie disponibilă cetățeanului. Nu doar prin e-mail sau telefon, ci și în persoană. Este extrem de dezamăgitor că majoritatea consilierilor locali nu pot onora programul pe care și l-au pus din propria inițiativă pe pagina primăriei.

De asemenea, trebuie vorbit și despre reversul fisei, aceea a cetățeanului absenteist, care nu profită de aceste audiențe. Acest program (deși deloc ideal) conferă fiecărui medieșean șansa de a se exprima despre cum decurge totul în orașul. Fie că e vorba despre o groapă în drum, condiția spațiilor de joacă sau lipsa locurilor de muncă, audiențele oferă o oportunitate de a interacționa omenește, în persoană, cu cei care ar trebui să ne reprezinte în administrația locală. Până la urmă, niciun primar nu poate să inițieze, să aplice și să termine un proiect local fără a avea, în primul rând, un vot majoritar în consiliu. Clasa politică va percepe acest absenteism al cetățenilor ca nepăsare și vor proceda așa cum vor ei, cum le e bine lor și partidelor din care fac parte. La fel de important este faptul că audiențele îți oferă șansa de a vedea ce fel de oameni sunt consilieri și ce fel de persoane promovează partidele.

Faptul că nici alesul local și nici cetățeanul de rând nu participă la aceste audiențe rezultă într-un dialog previzibil unde unii consilieri vor spune „Domnule, nu vin oameni, atunci de ce să vin și eu?” iar unii cetățeni vor spune „Domnule, dacă nu vin consilierii, atunci de ce să vin și eu?”, intrând într-un cerc vicios, în care aleșii locali și partidele iau decizii de capul lor fără să interacționeze cu oamenii locului. Fără îndoială, din cauza votului primit și finanțarea garantată prin taxele mediesenilor, aleșii locali ar trebui să arate mai multă inițiativă. Însă prin acest experiment, dar și prin multe exemple anterioare, este clar că comunicarea autorităților locale lasă de dorit. Și prin faptul că viața fiecărui om este direct influențată de calitatea serviciilor și spațiilor publice, ar trebui să fie motiv suficient pentru o comunitate activă, nu doar pe Facebook, dar și în teren, pentru a asigura o mai bună cheltuială a banilor publici.

Experimentul meu va mai continua pentru încă o săptămână. Este clar că majoritatea consilierilor nu își vor respecta programul din proprie inițiativă și de această dată i-am informat din timp că voi participa la aceste audiențe și săptămâna aceasta. Vă voi prezenta cum au decurs aceste întâlniri dar, mai important, vă încurajez să participați și dumneavoastră în acest proces, la cât mai multe audiențe în viitor.

Publică un comentariu

Comentariu