Aproape patru mii de persoane din Sibiu s-au vaccinat împotriva Covid-19 până în prezent. Dintre aceștia, paisprezece persoane au avut reacții adverse minore.

Potrivit datelor puse la dispoziția Instituției Prefectului județul Sibiu, de către Direcția de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația până în ziua de 12 ianuarie a.c., ora 12.00, la nivelul județului Sibiu este următoarea:

  • Persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 31.12.2020 – prima administrare) până în 12.01.2021 ora 12:00 : 3856 persoane
  • Persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech în ultimele 24 de ore: 540 persoane
  • Până în acest moment în județul Sibiu au fost livrate un număr de 5 tranșe de vaccin, având un număr total de 4725 doze de vaccin.
  • De la prima administrare (31.12.2020) până în prezent la nivelul județului Sibiu au fost înregistrate 2 pierderi
  • Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare până în prezent: 14 reacții comune și minore, din care:

– 9 de tip local (durere la locul injectării)

– 5 de tip alergic

”Precizăm faptul că cea de-a 5-a tranșă de doze de vaccin a fost livrată în dimineața zilei de 12.01.2021, având un lot de 820 de doze de vaccin și are o valabilitate de administrare de 120 de ore.”, spune purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.

 

Publică un comentariu

Comentariu