Ora de Mediaș
Știri în direct

Vești bune de la meteorologi – Weekend cu mult soare

0

Meteorologii anunță vreme călduroasă în weekend pentru majoritatea regiunilor țării, cu temperaturi maxime de 35 de grade, în schimb în judeţele din Nord-Vest sunt aşteptate ploi cu vijelii, iar izolat grindină.

“Atât sâmbătă cât şi duminică vom avea o vreme călduroasă în majoritatea regiunilor, mai ales în cele din Sud și Est unde vom avea cele mai mari temperaturi maxime, 34-35 de grade. (…) În același timp, se va extinde aria instabilității atmosferice. Vorbim de averse care au și caracter torențial, vijelii, descărcări electrice și izolat căderi de grindină. De asemenea, cantitățile de apă vor depăși 35-40 l/mp. Sâmbătă, aceste fenomene vor fi în Nord-Vestul țării, iar duminică se extind doar în partea de Vest a teritoriului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dinu Mărăşoiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

Pe litoral va fi o vreme frumoasă, iar temperatura maximă va ajunge la 29 de grade Celsius.

“Cei care merg pe litoral vor avea o vreme foarte favorabilă, chiar dacă vântul va mai sufla moderat. Apa mării va avea în jur de 26 de grade, iar în aer se vor atinge temperaturi de 28-29 de grade. La munte, sâmbătă, nu vor fi condiții rele, cel puțin până la sfârșitul zilei când vor apărea dezvoltări noroase, dar duminica ele pot apărea și mai spre dimineață”, informează reprezentantul ANM.

De asemenea, o vreme frumoasă va fi şi în Capitală, unde se vor înregistra în jur de 34-35 de grade Celsius.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet