Recunoașteți semnele îndrăgostelii? Fluturi în stomac, transpirația palmelor, bătăi accelerate ale inimii…Toate acestea sunt controlate de niște substanțe care se secretă la nivelul creierului atunci când placem pe cineva. Care este mecanismul celui mai frumos sentiment și ce înseamnă chimia dintre două persoane a explicat psihologul Eduard Puiu în cadrul proiectului Ora de Psihologie.

Fizicul- poarta către dragoste
Atunci când întâlnim pe cineva primul impact este cel fizic. De acolo înainte stabilim dacă ne place sau nu cel pe care l-am întâlnit. ”Este foarte important ca cele două persoane care se întâlnesc să se placă fizic. La vârsta adultă avem deja un porter al persoanei pe care o plăcem. Aspectul este foarte important, pentru că nimeni nu are un aparat cu care să măsoare sufletul, caracterul, care să ne spună ce fel de om este cel din fața noastră. Așa că filtrele acestea fizice sunt primele de care trecem și sunt foarte importante”, explică psihologul Eduard Puiu.
Asta este chimia care se petrece între două persoane care se plac. Fluturii în stomac au o explicație științifică. ”Atunci când ne place cineva, la nivelul creierului se întâmplă niște reacții chimice. Se eliberează hormonul numit dopamină care este responsabil de această plăcere pe care o simțim când interacționăm cu celălalt. Mai există teoria feromonilor, niște hormoni care se eliberează prin piele și care ar avea același rol, însă nu este o teorie îmbrățișată de toată lumea.”, explică psihologul Eduard Puiu.

Chimia nu e suficientă
Chimia pe care o simt două persoane atunci când se întâlnesc este extrem de importantă pentru începutul unei relații, dar nu este absolut deloc suficientă. Dacă pe cei doi nu îi leagă un set de valori comune, relația nu va avea succes. ”După ce se întâlnesc cei doi încep să discute. Atunci apare cel mai elocvent set care îi va lega sau nu pe cei doi. Setul are cinci componente: valori, convingeri, modele, comportamente și atitudine. Dacă toate acestea cinci nu converg, nu se suprapun este greu de crezut că relația va dura”, explică psihologul Eduard Puiu.

Proiectul Ora de Psihologie continuă și luni, 10 decembrie, de la ora 17. Ne vom întâlni LIVE cu psihologul Eduard Puiu pe paginile de Facebook Ora de Sibiu, Ora de Mediaș, Ora de Șelimbăr și psiholog Eduard Puiu.

Publică un comentariu

Comentariu