O filmare realizată săptămâna trecută într-o sală de clasă a Colegiului Tehnic „Mediensis” din Mediaș s-a viralizat rapid pe grupurile de elevi și pe rețelele de socializare. În imagini apar o elevă și o profesoară, între care pare să aibă loc o altercație. Profesoara implicată este chiar directoarea școlii, care a explicat, pentru Ora de Mediaș, că filmarea reprezintă doar o scurtă parte din ceea ce s-a întâmplat în acea zi în clasă, menționând că întâmplarea este una regretabilă. Specialiștii sunt de părere că, pentru a evita astfel de incidente la școală, este nevoie ca profesorii să încerce să își cunoască elevii și să fie atenți la problemele și grijile pe care le au. 

Un cititor Ora de Mediaș a trimis, pe adresa redacției, o filmare în care o elevă și o profesoară par să aibă o altercație într-o sală de clasă. Imaginile au fost realizate miercuri la Colegiul Tehnic „Mediensis” din Mediaș. La un moment dat, pe filmare vede cum profesoara vine către elevă și îi trage scaunul, moment în care aceasta se ridică în picioare. Apoi se aude cum eleva îi spune profesoarei, vorbindu-i la per tu, că stă la oră doar „ca să-i facă nervi”.

Director: „Un incident regretabil”

În imaginile respective apare o elevă din clasa a IX-a și directoarea unității de învățământ, care este profesoară de chimie. Aceasta a povestit ce anume s-a întâmplat, mărturisind că incidentul este unul „regretabil”. Totul a pornit de la eleva care, aflându-se în ultima bancă, a început să deranjeze ora…

„Filmarea este de miercuri. Am avut oră cu clasa a IX-a, învățământ profesional. Încă de la începutul orei, eleva care apare în filmarea, stătea în spate, râdea, făcea gălăgie și deranja ora. I-am cerut să vină în față, în prima bancă, însă în continuare a vociferat, vorbind urât. Într-un final, fiindcă am insistat, a venit în față. Și-a pus lucrurile pe bancă, a trântit scaunul, apoi s-a așezat. Am rugat-o să nu mai facă asta, dar a continuat cu același gest. I-am spus <<dacă te deranjează scaunul, ridică-te în picioare și lasă-l deoparte>>. În acel moment a început să îmi vorbească la per tu, continuând să îl trântească. M-am apropiat de ea și i-am tras scaunul într-o parte, spunându-i că, dacă o deranjează, atunci să stea în picioare. S-a enervat și a început să țipe, să dea din mâini. Mi-am dat seama că ceva nu e în regulă și am încercat să o liniștesc, fiindcă nu avea nimeni nimic cu ea. Am rugat-o să stea la oră liniștită dacă dorește, însă nu mă înțelegeam deloc cu ea. Eu nu am agresat-o pe această fetiță și nici eu nu am fost agresată de ea. Mi-am dat seama că are o problemă, astfel că, la finalul orei, am vorbit cu ea să aflu ce se întâmplă. Am rugat-o să vină cu părinții la școală, mi-a spus că tata nu vine, că mama nu poate, că sunt divorțați și așa mai departe”, a precizat, pentru Ora de Mediaș, Ana Bocioancă, directorul Colegiului Tehnic „Mediensis” Mediaș.

Copiilor le-a lipsit mult interacțiunea și, fiindcă în ultimii ani cursurile s-au desfășurat în mare parte online, fără prezență fizică, reîntoarcerea în școli poate fi dificilă, consideră directoarea școlii. Cât despre acest incident, aceasta spune că este unul „regretabil”. „Eu sunt un om calm și echilibrat. Am vrut doar să gestionez această situație, fiindcă mi-am dat seama că ceva nu e în regulă cu eleva. A avut o criză de nervi, pun totul și pe seama problemelor de acasă, fiindcă toate acestea au un ecou în comportamentul lor. Venim după o perioadă în care școala s-a făcut online, iar copiilor le-a lipsit interacțiunea. Fiind în clasa a IX-a, trebuie să ne dăm timp să îi cunoaștem pe elevi. Tare rău mi-a părut că a avut loc acest incident”, spune directoarea școlii Ana Bocioancă.

Ce spun specialiștii – Cum sunt afectați adolescenții de problemele de acasă

Problemele de acasă, din familie, din mediul social ori schimbările de orice natură îi influențează, fără doar și poate, pe adolescenți, iar totul se oglindește mai apoi în comportamentul lor. De multe ori, tinerii își exteriorizează frustrările din familie sau din mediul social în cadrul școlii, refuzând fie să participe la cursuri, fie să se supună regulilor educaționale, explică psihoterapeutul sibian Aureliana Maria Tuță. „Când vorbim de adolescență ne referim în principiu la o perioadă destul de tumultoasă, cu multe schimbări și crize la nivel psihic, fizic și hormonal, iar toate acestea se reflectă în comportamentul adolescenților. Se poate întâmpla ca adolescentul să-și exteriorizeze frustrările acumulate din familie sau din mediu social în cadrul școlii, refuzând să participe la ore sau să respecte, să se supună regulilor educaționale. Cât de tare sunt afectați adolescenții de divorț este dificil de spus… Am văzut adolescenți cu părinți divorțați care sunt mult mai echilibrați decât alți adolescenți care au părinți nedivorțați, dar unde atmosfera din familie este jalnică, cu urlete, abuzuri fizice sau verbale”, explică psihoterapeutul Aureliana Maria Tuță.

Copiii, forțați să renunțe la pregătirea pentru rolul de elevi. Cum i-a afectat pandemia

Perioada pandemiei se traduce, pentru elevi, prin lipsa interacțiunii fizice, dat fiind faptul că orele s-au desfășurat, în mare parte, online. Copiii au fost forțați, practic, să renunțe la anumite norme de bună creștere în pregătirea lor de elevi.

„Venim după o perioada de restricții, perioada pandemiei, în care elevii au stat acasă și au desfășurat cursurile online… Lipsește de aici o integrare în structura educațională, pentru mai bine de un an copiii au renunțat, au fost forțați să renunțe la anumite norme de bună creștere, la pregătirea pentru rolul de elev. Aceste aspecte nu au mai existat. Rutina de a mă trezi, îmbrăca, pregăti pentru școală, traseul până la școală au un efect simbolic de a pregăti copilul în rolul de elev. Tot ceea ce se întâmplă la școală, de la predatul față în față, până la interacțiunea între colegi sunt aspecte pe care în predarea online nu le avem”, spune psihoterapeutul Aureliana Maria Tuță.

De asemenea, trecerea de la gimnaziu la liceu poate fi dificilă pentru adolescenți, fiindcă marchează încheierea unui capitol din viață. „Trecerea de la gimnaziu la liceu marchează trecerea de la vârsta copilăriei la vârsta adolescenței. Perioada copilăriei aduce în prim plan prima comparație socială (mai ales în perioada 6-12 ani – Copilăria mare). Rolul părintelui și al cadrului didactic este de a dezvolta un simț al competiției, dar fără sa crească sentimentul de inferioritate prin a compara copilul cu fratele/sora mai mare sau mai mic/ă sau cu un/o alt/ă coleg/ă”.

Cum pot gestiona profesorii incidentele de la clasă – Consilierul școlar are un rol important

Perioada liceului este perioada în care adolescentul caută să își formeze o identitate personală și vocațională, spune psihoterapeutul sibian. Este necesar ca, pentru a evita situațiile neplăcute de la școală, să existe o colaborare între părinți și profesori. „Perioada adolescenței, perioada liceului reprezintă perioada în care adolescentul caută să-și formeze și să dezvolte o identitate personală și vocațională, încearcă să se identifice cu un rol profesional, pe de altă parte se formează comportamente specifice rolului sexual. Este o perioadă predominantă de confuzie, întrebarea frecventă a adolescentului <<cine sunt eu?>> manifestând un comportament indezirabil prin însuși conflictul interior pe care-l trăiește. În situații de genul, ideal ar fi să existe o colaborare adecvată profesori -părinți. Din păcate, de multe ori, acest lucru nu se realizează”, spune psihoterapeutul Aureliana Maria Tuță.

În perioada adolescenței, când tinerii sunt în plină dezvoltare, aceștia își caută modele. Profesorii nu sunt, de cele mai multe ori, cei către care își îndreaptă atenția. „Este important de avut în vedere că în perioada adolescenței se întărește asumarea și responsabilizarea, deci, instituțiile de învățământ ar trebui să schimbe complet politica: să aibă niște reguli și ordine disciplinare clare. Aici mă gândesc la școlile din UK, unde există clar o etichetă comportamentală, vestimentară, verbală și atitudinală atât pentru elevi, cât si pentru cadrele didactice. De multe ori atitudinea cadrului didactic este cea care permite sau instigă la conflict… Și, nu uitați că perioada adolescenței este perioada în care elevii își caută modele… Oare unde s-a pierdut acest lucru? De ce profesorii nu mai reprezintă un model pentru elevii lor? Sau de ce unii sunt admirați, iar alții nu? Poate este nevoie ca și profesorii să-și revizuiască anumite comportamente, să-și revizuiască atitudinea. Oare ce presupune să ai tact pedagogic? Plus, un profesor nu e singur în fața unui elev, profesorul reprezintă o instituție, este important sa fie apărat de acea instituție din care face parte, să se ia măsuri și să se impună limite. Un rol important în astfel de cazuri, fie că vorbim de bullying la adresa elevului sau bullying la adresa profesorului, îl are consilierul școlar. Este foarte important să se sancționeze aceste comportamente și o instituție educațională bine organizată poate să facă acest lucru”, mai spune psihoterapeutul sibian.

În ceea ce privește incidentul de la Colegiul Tehnic „Mediensis”, psihoterapeutul consideră că trebuie să privim dacă eleva are un astfel de comportament constant ori a apărut recent, fiindcă în ambele situații se intervine diferit. Mai cu seamă, pentru a evita astfel de evenimente, profesorii trebuie să își cunoască elevii, să le fie aproape, să le cunoască grijile și să stabilească cu ei o relație bazată pe respect și pe susținere. „Un alt aspect important în gestionarea crizelor adolescenților este psihoterapia – de la terapia individuală, până la terapia de grup, sau participarea la diverse work-shop-uri, ateliere tematice”, consideră psihoterapeutul Aureliana Maria Tuță.

Join the Conversation

2 Comentarii

  1. „Specialiștii sunt de părere că pentru a evita astfel de incidente în școală,este nevoie ca profesorii să încerce să-și cunoască mai bine elevii și să fie atenți la problemele și grijile pe care le au.”Ce poți face când un elev refuză cu obstinație sa se supună unei ordini care sa le permita tuturor elevilor din clasă sa beneficieze de îndrumarea profesorului în parcurgerea materiei?Nu o cunoastere mai bună a elevului este soluția în astfel de cazuri!Soluția este o lege a educației mult mai strictă în ce privește drepturile și obligațiile elevilor si a părintilor acestora față de școală,precum și măsuri concrete de sancționare a celor care o încalcă!

  2. Solutia e, sa se retraga de la catedra toti profesorii care au facut scoala pe sistemul comunism unde abuzul fizic era ceva acceptat de societate. Ce poate sa-ti faca un elev astfel incat sa te duci pentru a-l mustra fizic, in cazul de fata prin tragerea scaunului de sub elev. Se scade nota la purtare, se merge pana le exmatriculare se porneste eventual o actiune penala daca e cazul, in niciun caz nu te atingi fizic de elev, nu ai voie, nici legal nici moral. Dar cei scoliti pe sistem comunism, unde indicatorul peste palma era regula, nu mai pot fi apti de a preda in societatea actuala.

Publică un comentariu

Comentariu