Drumul județean DJ141 care face legătura Mediașul cu Bârghiș a fost finalizat. Marți dimineață, Daniela Cîmpean, președintele CJ Sibiu a susținut o conferință de presă în comuna Bâghiș, alături de primarii din Biertan, Moșna și Bârghiș.

”Prin reabilitatarea acestui drum județean, cei care locuiesc în zonă, cei care au tranzitat zona, cunosc starea de degratare a acestui drum. Astăzi, vom putea merge și vedea la fața locului cum acest drum a căpătat față de drum european, care leagă comunități de-a lungul lui, care au mari șanse să se dezvolte, să crească.” a declarat președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean

Valoarea totată a drumului este de 64 de milioane de lei, bani atrași din fonduri euroepene. Consiliul Județean Sibiu a alocat acestui proiect suma de 598 de mii de lei.

”Dacă vrem se poate, noi suntem mândri de tot ceea ce s-a realizat împreună cu echipa. În tot timpul ăsta, de la semnarea contractului pentru modernizarea drumului județean 141 și până în prezent, sunt dovezi doar de mulțumire. Vă mulțumesc pentru tot ceea ce se vede, am dovedit că se poate. Vrem să arătăm că se poate, dar împreună. Mai mulți suntem o putere” a declarat primarul comunei Bârghiș, Șulumberchean Ștefan.

”Mulțumesc tututuro pentru implicarea acestui proiect, această discuție pentru reabilitarea drumului județean 141 a început în anul 2014. Este vorba bunăstarea comunităților pe care le deservim împreună, lumea s-a bucurat, știm cum arăta drumul ăsta acum 2 ani. Comunitățile locale beneficează de acest drum. Mobilitatea face mai ușoară dezvoltarea societăților” a declarat Nuțu Dimitru, primarul comunei Moșna.

”Orice drum reabilitate și modernizat, aduce bucurie și confort. Pentru locuitorii comunei Biertan, aduce un timp mai scurt pentru destinațiile noastre. Acest lucru a fost rezolvat de Consiliul Județean, prin accesarea de fonduri europene, care știm toți ce greu se obțin și cu câtă muncă se obțin acești bani.” a adăugat primarul din Biertan, Mircea Mihai Dragomir.

Publică un comentariu

Comentariu