Peste 372.000 de participanți au fost prezenți în cele patru zile ale festivalului Untold din Cluj-Napoca, cei mai mulți fiind înregistrați în ultima zi, când pe scena principală a urcat britanicul Robbie Williams.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor Untold, transmis luni, în ultima zi a festivalului s-au înregistrat 97.000 de participanți. „Ultima zi a festivalului Untold, duminică, a fost una care a depășit așteptările tuturor participanților de la ediția aniversară din acest an. Peste 97.000 de oameni au trecut pragul tărâmului magic Untold, în a patra zi a festivalului. Unul dintre cei mai așteptați artiști ai acestei ediții a fost cântărețul britanic, Robbie Williams. Pe scena principală a festivalului au mai urcat Kungs, Tinie Tempah, Nicky Romero, David Guetta și Martin Garrix. DJ-ul francez, David Guetta a revenit la Cluj-Napoca, după ce a fost prezent la prima ediție a festivalului Untold. În total, au fost înregistrați peste 372.000 de participanți în cele patru zile ale festivalului – 90.000 în prima zi, 95.000 în a doua zi, 90.000 a treia zi și 97.000 în ultima zi”, au anunțat organizatorii.

Printre artiștii prezenți la ediția a 5-a a festivalului s-au mai numărat 3 Are Legend – Dimitri Vegas&Like Mike și Steve Aoki, artistul britanic James Arthur, DJ-ul german Tujamo, DJ-ul olandez Armin van Buuren, Manuel Riva, Mike Perry, Ofenbach, Bastille, Danny Avila & Flying Steps, Don Diablo și Fedde Le Grand.
Măsurile de siguranță la festival au fost asigurate de peste 3.000 de polițiști, jandarmi și pompieri, paramedici și voluntari SMURD, iar în timpul festivalului un echipaj al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, cu un elicopter tip EC-135 cu sistem de observare pe timp de zi şi de noapte, a survolat zona. De asemenea, elicopterul Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca, dotat cu două kituri medicale, la solitarea ISU Cluj, a fost prezent pe toată perioada festivalului.
Reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca au declarat la rândul lor că au fost constatate pe durata festivalului 106 fapte penale și aplicate 374 de sancţiuni pentru activități comerciale ilicite, tulburarea ordinii și liniștii publice sau nereguli la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
1.741 de persoane au primit asistență medicală din partea personalului SMURD și a paramedicilor pompieri, iar 60 dintre acestea au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Totodată, reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca au precizat că, pe durata Untold, la UPU s-au prezentat 72 de pacienți, proveniți de la festival, 15 dintre aceștia fiind internați, restul plecând acasă cu recomandări.
„În camerele de gardă, cele mai multe cazuri s-au înregistrat la Ortopedie-Traumatologie-76 de pacienți și la Oftalmologie-16 cazuri. Au fost și 5 cazuri de consum de substanțe psihoactive și o suspiciune de astfel de consum”, au subliniat reprezentanții SCJU Cluj-Napoca.
Festivalul Untold s-a desfășurat în perioada 1-4 august la Cluj-Napoca.

Publică un comentariu

Comentariu