Polițiștii fac marți percheziții în patru județe din România într-un dosar penal de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Anchetatorii au stabilit că mai multe mașini închiriate din alte țări au fost vândute, cu acte false, în România.

Șase percheziții se desfășoară marți în județele Hunedoara, Bihor, Caraș-Severin și Gorj. Acestea sunt făcute de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

„În cauză, s-a reținut faptul că, din anul 2021 și până în prezent, mai multe persoane, cetățeni români, dar și de alte naționalități, ar fi fost implicate în activități ilegale legate de vânzarea și cumpărarea de autovehicule. Astfel, persoanele în cauză ar fi închiriat autoturisme cu o valoare de piață ridicată, din diverse țări europene, ar fi întocmit documente false în vederea înmatriculării și, ulterior, le-ar fi transportat și comercializat în România, la un preț inferior celui de piață, pentru înlesnirea procesului de valorificare”, a anunțat Poliția.

Prejudiciul este de 1.800.000 de lei, au stabilit anchetatorii. Polițiștii au indisponibilizat 18 autoturisme.

Publică un comentariu

Comentariu