Un bărbat de 41 de ani, din Țichindeal a fost reținut pentru acte de violență împotriva animalelor.

În urma imaginilor publicate de Ora de Sibiu, a putut fi stabilită și identitatea individului care și-a schingiuit animalele. Unul dintre câinii loviți a fost salvat de oamenii legii, fiind plasat în grija Asociației Animal Life. În același timp, cercetările continuă, fiind deschis și un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere cu intenția a animalelor.

”Astfel, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 4 iulie 2022, bărbatul surprins în imagini, un localnic din satul Țichindeal, în vârstă de 41 de ani, i-ar fi agresat pe cei doi câini care îi aparțineau, agresiunea conducând la decesul unuia dintre animale. 

În cauză, la nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  uciderea animalelor cu intenție, fără drept, respectiv schingiuirea animalelor, în conformitate cu prevederile  Legii nr. 205/2004 republicată. 

Totodată, polițiștii sibieni au emis un ordin de plasare în adăpost a celui de-al doilea câine, acesta fiind în prezent găzduit de o asociație pentru protecția animalelor.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 27 februarie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.” transmite IPJ Sibiu.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.

Publică un comentariu

Comentariu