FOTO arhivă

Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman a vorbit într-un interviu realizat pentru Ora de Mediaș, despre un proiect importanat pentru anul 2022. Mai exact, municipalitatea dorește modernizarea drumului care leagă orașul Mediaș de satul aparținător Ighișul Nou.

”Sper să semnăm până la sfârșitul acestui an, contractul pentru realizarea drumului care face legătura între Mediaș și Ighișul Nou. Este un proiect pe fonduri europene pe care deja l-am semnat, iar în aceste zile va fi scos la licitație publică. Imi doresc ca până la sfârșitul lui 2022 să semnăm contractul, dar să și facem pași importanți pentru ca acest drum să se realizeze. La final va fi amenajată și o pistă pentru bicicliști. Este o zonă extrem de plăcută pentru a te plimba cu bicicleta sau pe jos” a declarat edilul șef al Mediașului pentru Ora de Mediaș.

Lucrările demarate la Mediaș prind contur

Lucrările din spatele primăriei încep să se finalizeze, unde au fost modernizate rețelele de apă pluvială. Primarul Mediașului a menționat faptul că la finalul acestei veri, se va face recepția lucrării.

”Am avut o lucrare extrem de mare, modernizarea rețelelor de apă pluvială și apoi reabilitarea infrastructurii rutiere. De asemenea, in cartierul Aviației, acolo unde am început o lucrare extrem de mare, și știu că am produs un mare disconfort, însă lucrările eram aboslut necesare pentru zona este inundabilă. În zona respectivă nu vor mai exista cabluri pe sus.”

Găsiți mai multe detalii în interviul acordat de primarului Municipiului Mediaș pentru Ora de Mediaș și Ora de Sibiu. Vedeți mai jos dialogul purtat cu Dragoș Popescu (redactor șef Ora de Sibiu & Ora de Mediaș).

Publică un comentariu

Comentariu