Vești bune din partea meteorologilor. Vremea va fi în general, călduroasă în următoarele zile.

De la începutul săptămânii viitoare, meteorologii spun că nu vor lipsi ploile, mai ales în zonele montane.

Ziua Copilului, 1 iunie, va fi sărbătorită cu mult soare în majoritatea regiunilor, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 34 de grade Celsius. Pe Litoral și în Delta Dunării, temperaturile vor fi cuprinse între 22 și 25 de grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi doar pe spaţii mici, mai ales la munte, aversele şi descărcările electrice vor fi prezente, în special după-amiaza şi seara, cu probabilitate de intensificare a vântului, în timpul averselor. Minimele termice, la nivel naţional, vor fi cuprinse între 9 şi 19 grade, spune meteorologul de serviciu al ANM, Diana Giurgiu, citată de Agerpres.

Sâmbătă, 1 iunie a. c, valorile termice vor rămâne mai ridicate decât cele specifice pentru începutul luni iunie, în aproape toată țara. Maximele vor fi cuprinse între 23 și 31 de grade Celsius. Specialistul ANM precizează că, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi în toată zona montană, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, mai ales după orele amiezii, conform Digi 24.

Totodată, pe parcursul zilei de duminică, în regiunile din vestul, centrul şi nordul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi de munte, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, iar valorile termice diurne vor marca o scădere faţă de ziua anterioară. Astfel, vor fi averse, care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată al vântului şi condiţii de grindină. Izolat, sunt aşteptate cantităţi de apă mai importante.

„Duminică, însă, cerul va deveni variabil cu înnorări temporare şi în special seara şi la începutul nopţii va creşte probabilitatea de apariţie a averselor. Temperaturile minime vor fi în jurul a 15 grade”, a spus Diana Giurgiu.

Publică un comentariu

Comentariu