Vremea va continua să fie caniculară azi în sudul şi vestul ţării unde maximele vor urca din nou la 35 de grade Celsius, transmite ANM.

Vremea va continua să fie caniculară azi în sudul şi vestul ţării unde maximele vor urca din nou la 35 de grade Celsius. Cerul va deveni noros în a doua parte a zilei în nord-vest şi la munte unde se vor înregistra averse, descărcări electrice şi vânt cu intensificări.

La noapte cerul se menţine senin în aproape toată ţara iar vântul va avea intensificări în zonele montane. Minimele termice vor fi de 8 grade în Transilvania şi de până la 23 de grade în restul ţării.

TEMPERATURI UŞOR MAI SCĂZUTE DE MÂINE
Ziua de azi se anunţă caniculară, cu o maximă de 35 de grade Celsius şi cer variabil. Mâine maxima zilei va fi de 33 de grade iar sâmbătă va ajunge la 32 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Minimele vor fi cuprinse între 14 şi 18 grade Celsius.

Canicula va persista în zilele următoare în sudul şi vestul ţării unde maximele termice vor depăşi 35 de grade Celsius. În nord şi în zonele montane se vor înregistra din nou averse cu tunete şi fulgere iar vântul va sufla cu intensificări. Nopţile vor fi reci în Transilvania unde minima va ajunge la 7 grade Celsius şi calde în Dealurile de Vest unde minima va fi de 22 de grade Celsius.

Publică un comentariu

Comentariu