Meteorologii ANM au publicat prognoza meteo pentru intervalul 17-30 decembrie 2018.

Vremea va fi mai rece decât în mod normal în următoarele zile, în cea mai mare parte a tării. Temperaturile vor creşte însă începând cu data de 21 decembrie, astfel că de Crăciun, vremea va fi apropiată sau chiar ușor mai caldă decât de normalul perioadei, în anumite zone.

La Mediaș, temperaturilor vor atinge 4-6 grade pe timpul zilei, iar noaptea vor fi și minus 4 – minus 8 grade Celsius.

Meteorologii ANM ne informează că pe parcursul zilei de luni, dar şi la noapte, va mai ninge în nordul şi estul Olteniei, în vestul Munteniei, în Transilvania şi în Maramureş. Ploile vor continua în Dobrogea şi Bărăgan, în timp ce lapoviţa va cădea jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Moldovei, unde izolat se va forma polei. În plus, pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va fi viscol. Temperaturile se vor situa între minus 3 grade în Bucovina şi 8 grade Celsius pe litoral.

În zilele următoare, temperaturile se vor situa sub normalul perioadei în toate regiunile. Totuşi, cel mai frig va fi miercuri, când maximele se vor încadra între minus 8 grade în nord-estul extrem şi cel mult 3 grade Celsius în zonele deluroase. Şi atmosfera se va menţine închisă, dar ninsorile vor pierde tot mai mult teren şi chiar vor înceta complet la mijlocul săptămânii.

Ninsorile vor continua şi la munte, însă vor slăbi în intensitate. Vântul va sufla cu putere pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde va fi viscol. Spre mijlocul săptămânii, fulgii de zăpadă vor apărea tot mai rar, iar maximele se vor situa sub pragul îngheţ în toate masivele. Nopţile vor veni cu ger în special pe creşte şi în depresiuni. Atenţie, la altitudini mari şi pe pantele cu înclinare se va menţine riscul de avalanşă.

Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză valorile termice diurne nu vor avea variații semnificative, media maximelor situându-se în jurul valorii de 0 grade. Apoi se va încălzi treptat, cu aproximativ 3…4 grade, pentru ca în ultimele zile de prognoză să se răcească din nou, astfel că la finalul intervalului media maximelor va coborî ușor sub 0 grade.

Temperaturile minime vor fi preponderent negative, iar cele mai reci dimineți vor fi în 20 și în 21 decembrie, când media lor va fi de aproximativ -8 grade. Probabilitatea de precipitații temporare va fi mai ridicată în prima zi a intervalului de prognoză și din data de 21 decembrie.

Publică un comentariu

Comentariu