Ora de Mediaș
Știri în direct

Weekend de foc pentru Serviciul de Ambulanță – Peste 150 de intervenții

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au intervenit, în acest sfârșit de săptămână, pentru  acordarea primului-ajutor calificat unui număr de 106 cazuri medicale.

Alte 46 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență  ale localităţilor Copşa Mică, Dumbrăveni şi Ocna Sibiului.

Totodată, pompierii militari sibieni  au acționat pentru localizarea și lichidarea unor incendii de vegetație uscată în municipiul Sibiu, strada Aviației și Calea Șurii Mici, pe Autostrada A1 Km 254 și în localitățile Merghindel și Pelișor. La ultimele două intervenții au intervenit în sprijin și membrii serviciului voluntar pentru situații de urgență ale localităților Merghindeal și Bârghiș.

Cauza probabilă de producere a acestor evenimente a constituit-o utilizarea focului deschis în spații deschise, cetățenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, iar suprafața de ardere a fost de aproximativ două ha vegetație uscată.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD PORTOCALIU, cu valabilitate din data de 23.02.2020, ora 20:00, până în data de 24.02.2020, ora 18:00, pentru următoarele localități din județul Sibiu: Gura Râului, Tilișca, Jina, Sadu, Săliște, Rîu Sadului, Cârțișoara, Racovița, Turnu Roșu, Păltiniș, Avrig, Porumbacu de Jos și Arpașu de Jos.

Fenomenele prognozate constau în intensificări susținute ale vântului, cu rafale de peste 110…130 km/h,temporar va ninge viscolit,determinând scăderea vizibilității în zone montane la altitudini în general de peste 1600 m.

Pentru celelalte localități din județul Sibiu este în vigoare o avertizare de COD GALBEN, cu valabilitatea din data de 23.02.2020, ora 18:00, pâna în data de 24. 02.2020, ora 18:00.În intervalul menționat, fenomenele prognozate vor consta în intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 65-80 km/h.

De asemenea s-a emis și o avertizare de COD ROȘU de vânt puternic și rafale de peste 140-180 km/h în zonele montane cu altitudinii de peste 1500 m în intervalul 24.02.ora 02:00 – 24.02.ora 18:00.În acest context sâmbătă, 22.02.a.c.la ora 16:00 a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență unde s-au stabilit principalele măsuri ce vor fi luate în cazul producerii unor situații de urgență generate de fenomene meteo.

De asemenea, în intervalul avertizării de Cod portocaliu și Cod Roșu valabil pentru județul Sibiu s-au  suplimentat forțele de intervenție cu membrii grupei operative din cadrul ISU Sibiu și s-a  activat Centrul Județean pentru Conducere și Coordonare a Intervenției. Totodată, în acest interval subunitățile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au efectuat un număr de șapte recunoașteri la obiective din zona de competență.

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au intervenit, în acest sfârșit de săptămână, pentru  acordarea primului-ajutor calificat unui număr de 106 cazuri medicale. Alte 46 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență  ale localităţilor Copşa Mică, Dumbrăveni şi Ocna Sibiului.

Totodată, pompierii militari sibieni  au acționat pentru localizarea și lichidarea unor incendii de vegetație uscată în municipiul Sibiu, strada Aviației și Calea Șurii Mici, pe Autostrada A1 Km 254 și în localitățile Merghindel și Pelișor. La ultimele două intervenții au intervenit în sprijin și membrii serviciului voluntar pentru situații de urgență ale localităților Merghindeal și Bârghiș. Cauza probabilă de producere a acestor evenimente a constituit-o utilizarea focului deschis în spații deschise, cetățenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, iar suprafața de ardere a fost de aproximativ două ha vegetație uscată.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD PORTOCALIU, cu valabilitate din data de 23.02.2020, ora 20:00, până în data de 24.02.2020, ora 18:00, pentru următoarele localități din județul Sibiu: Gura Râului, Tilișca, Jina, Sadu, Săliște, Rîu Sadului, Cârțișoara, Racovița, Turnu Roșu, Păltiniș, Avrig, Porumbacu de Jos și Arpașu de Jos.Fenomenele prognozate constau în intensificări susținute ale vântului, cu rafale de peste 110…130 km/h,temporar va ninge viscolit,determinând scăderea vizibilității în zone montane la altitudini în general de peste 1600 m.

Pentru celelalte localități din județul Sibiu este în vigoare o avertizare de COD GALBEN, cu valabilitatea din data de 23.02.2020, ora 18:00, pâna în data de 24. 02.2020, ora 18:00.În intervalul menționat, fenomenele prognozate vor consta în intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 65-80 km/h.

De asemenea s-a emis și o avertizare de COD ROȘU de vânt puternic și rafale de peste 140-180 km/h în zonele montane cu altitudinii de peste 1500 m în intervalul 24.02. ora 02:00 – 24.02.ora 18:00.În acest context sâmbătă, 22.02.a.c.la ora 16:00 a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență unde s-au stabilit principalele măsuri ce vor fi luate în cazul producerii unor situații de urgență generate de fenomene meteo.

De asemenea, în intervalul avertizării de Cod portocaliu și Cod Roșu valabil pentru județul Sibiu s-au  suplimentat forțele de intervenție cu membrii grupei operative din cadrul ISU Sibiu și s-a  activat Centrul Județean pentru Conducere și Coordonare a Intervenției. Totodată, în acest interval subunitățile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au efectuat un număr de șapte recunoașteri la obiective din zona de competență.

 

Comentariu

Nu mai esti conectat la internet