Duminică dimineață, în jurul orei 04,30, în municipiul Sibiu, un localnic în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Rahova, a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit un autoturism parcat, apoi a intrat în coliziune cu un copac.

În urma evenimentului a rezultat rănirea unuia dintre pasageri, un sibian în vârstă de 20 de ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

În urma testării alcoolscopice a șoferului a rezultat o concentrație de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză întocmindu-se un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Un alt sibian a fost depistat în trafic cu o alcoolemie de 1,09 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat
În localitatea Șelimbăr, pe Prelungirea Bvd. Mihai Viteazu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 55 de ani.

În urma testării alcoolscopice a bărbatului a rezultat o concentrație de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele șoferului s-a întocmit dosar de cercetare penală  privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Publică un comentariu

Comentariu