Polițiștii sibieni au spart trei petreceri private care se desfășurau ilegal. Au fost aplicate amenzi în valoare de 15.000 de lei. Este vorba despre o nuntă, o zi de naștere și o petrecere.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 96 de forțe ale poliției și poliției locale.

”Astfel, au fost verificate 1.444 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 64 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 316 mijloace de transport, din care 72 de mijloace de transport în comun.”, transmite purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 73 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21.500 de lei, din care:

  • 64 de sancțiuni în valoare de 6.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
  • 4 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în cursul zilei de ieri, polițiștii au identificat și au întrerupt trei evenimente private, în localitățile Orlat (petrecere cu participarea a circa 25 de persoane), Tălmăcel (zi de naștere cu participarea a circa 20 de persoane) și Sibiel (nuntă cu participarea a circa 40 de persoane), celor 5 organizatori fiindu-le  aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei.

Nuntă cu sute de invitați la Sibiel

O nuntă cu zeci de persoane a avut loc duminică, 31 ianuarie în cadrul Domeniului Orlandea din Sibiel. Deși măsurile de prevenire a infectării cu noul coronavirus interzic organizarea a evenimentelor de acest gen, petrecerea a avut loc, iar organizatorii au fost amendați. Deși Prefectura Sibiu a comunicat că la eveniment au participat circa 40 de persoane, în imagini se vede că sunt mult mai multe și nimeni din cei prezenți nu purtau masca de protecție. În organizarea evenimentului au fost implicate trei părți: familia mirelui, a miresei și administratorul localului. Toți organizatorii au fost sancționați cu amenzi contravenționale în valoare totală de 9.000 de lei.

Petrecerea de la Orlat

Cei care au organizat cheful de la vila din Orlat a benzinarului sibian au de plătit o amendă de 2000 de lei. La petrecerea care avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică au participat peste 25 de invitați. În această perioadă astfel de întâlniri sunt interzise, astfel că cei care le organizează sunt trași la răspundere.

Ziua de naștere din Tălmăcel

Polițiștii sibieni au întrerupt duminică seara o petrecere privată ce se desfășura în localitatea Tălmăcel și la care participau aproximativ 20 de persoane, iar organizatorul evenimentului a primit amendă în valoare de 4.000 de lei.

 

Publică un comentariu

Comentariu