Ora de Mediaș
Știri în direct

Weinfest Mediaș – 3 zile pline cu degustări de vin, muzică și cultură

O bogată istorie viticolă, atestată de peste 800 de ani, este reînviată și adusă în prim plan la Weinfest, eveniment cultural ce se va desfășura la Mediaș, în perioada 20-22 septembrie 2019, pentru al doilea an consecutiv.

Trei asociații neguvernamentale, în parteneriat cu autoritățile locale și regionale, sub egida Regiunii Gastronomice Europene Sibiu 2019, readuc în atenție, prin această manifestare, Vechea Metropolă de Vin a Transilvaniei, așa cum era numit, în urmă cu secole, Mediașul.

Nu întâmplător, sigla municipiului Mediaș include imaginea a trei struguri inca din 1549. De ce e Mediașul ”Vechea Metropolă de Vin a Transilvaniei”? Aflat inca din 1206 in mijlocul zonei numită Țara Vinului, Mediașul este locul care, intre anii 1500 si 1800 impozitele se stabileau in functie de prețul unei galeti de vin iar preturile produselor in functie de pretul unei găleți de must. În anul 1876, devenise sediul primei Școli de vin și pomicultură din zonă, având, în 78 de localități, peste 6.700 de hectare de plantații de viță-de-vie, din totalul celor 10.600 ha din întreaga Transilvanie.

De asemenea, la Mediaș au avut sediul incepand cu anul 1864 „Compania de Export de vin a Transilvaniei” și toate asociațiile care aveau legatura stransa cu domeniul: „Asociatia viticola sasească din Transilvania”, „Asociația de vanzare a vinului din Transilvania Weingau”, „Asociatia Centrala a Cramelor ” avand ca membrii asociatiile zonale ale Cramelor din Transilvania, si „Asociația Sindicatelor Producatorilor de vin din Transilvania”. Toate acestea in jurul anilor 1900.

Începând cu anul 1863, filoxera, insectă dăunătoare, ajunsă din Statele Unite în Franța, a început să decimeze viile și să pustiiască podgoriile din Europa. În anul 1889, insecta a ajuns să afecteze și podgoriile din zona Târnava Mică. Abia în 1902, problema și-a găsit rezolvare prin altoirea vițelor de vie hibride americane, soluție preluată și de specialiștii din zona Mediaș și dezvoltată la nivel de industrie, cu vagoane care plecau din Mediaș spre întreaga Europă, pe calea ferată dată în folosință în 1872.

Cu ajutorul oamenilor ca Friedrich Caspari, Michael Ambrosi sr., Michael Ambrosi și, mai târziu, Alfred Ambrosi, care au pus umărul la dezvoltarea domeniului, s-au înființat culturi vaste de vițe-de vie altoite.

Este suficient să amintim faptul că, la începutul secolului XX, Friedrich Caspari deținea aproximativ 550 de ha de viță-de-vie și butași de viță-de-vie și avea peste 1000 de angajați în Mediaș și alte patru localități învecinate. Caspari a fost Director Tehnic la Pepinierele Știrbey din Drăgășani, după zece ani în care fusese Comisar pentru replantarea viilor din Transilvania (1892-1902) și, în timp, a avut în portofoliu clienți precum Principele de Lichtenstein, Baronul Szapari, Contele Mikes, Contele Inczedy ș.a.. Caspari s-a implicat direct în replantarea viței-de-vie în Țara Românească, Transilvania, Ungaria, Austria, Germania, Lichtenstein și Rusia.

Ambrosi a fost Președintele Asociatiei Viticole Săsești din Transilvania, a deținut Pepinierele de la Aiud, actuala Stațiune de cercetare și dezvoltare pentru Viticultură si Vinificație de la Blaj, depozitele logistice de vin ale Transilvaniei de la Mediaș și a fost asociat al Principelui Știrbey la Pepinierele de la Buftea. Astfel, și el a fost implicat în replantarea viței-de-vie în Transilvania, zona europeană și, împreună cu Principele Știrbey, în Țara Românească și Țările Baltice. De asemenea, Ambrosi este cel care, în jurul anilor 1920, a dat numele actual soiului de struguri Fetească Regală, apărut la Daneș sub numele de ”Dănășana” sau „Dunesdorfer Konigsast”.

Iată doar câteva motive pentru care, în 2019, pentru a doua oară, Piața Regele Ferdinand I din Vechea Metropolă de Vin a Transilvaniei, Mediaș, se transformă, între 20-22 septembrie 2019, într-un spațiu al degustărilor de vin și al savurării  preparatelor culinare specifice, pe fundalul unor concerte de muzică buna.

Gazda evenimentului va fi TURREPITZ, paznicul cetății Mediaș, care in acest an va coborî timp de trei zile din turn pentru a fi alături de participanți.

La eveniment și-au anunțat participarea 23 de crame, din țară și din Republica Moldova, aranjate in 15 căsuțe si un punct inedit de atracție, Cămara Boierului. Cei interesați vor putea achiziționa taloane valorice, pe baza cărora vor putea degusta de 10 ori câte 15 ml. Degustarea și achiziționarea de vinuri la sticlă sunt accesibile oricărui doritor, în limita stocului disponibil.

Chefi de renume vor găti live specialități culinare, așa cum stă bine lângă un pahar de vin. Chef Marius Rafa și Chef Radu Zărnescu împreună cu echipa Masters of Flames vor pregăti preparate gastronomice de excepție asa cum ne-au obisnuit, meniul fiind unul variat din care cu siguranta nu va lipsi nici anul acesta sturionul care anul trecut a facut furori….

Masterclass-uri de vin de nivel international, expozitii cu tematică specifică, muzica ambientală și formatii precum Proconsul, Mircea Baniciu & Band, Walter Ghicolescu, JazzyBit sau Amalia Gaiță vor incanta simțurile celor care vor onora cu prezența lor.

Un element interesant este faptul ca Posta Romana, cu contribuția Federației Filatelice Române, Asociației Filateliștilor din Județul Sibiu si la initiativa d-lui Liviu Pintican – un cunoscut filatelist de la Mediaș, va ștampila toate trimiterile din data de 20 Septembrie de la Oficiul Poștal nr.1 din Mediaș cu o stampilă cu grafică dedicata special Weinfest Mediaș 2019. Pentru a marca acest lucru sunt pregatite si trei vederi inspirate din istoria de vin a orașului.

Programul complet al festivalului va fi disponibil online pe pagina de facebook a eveniementului Weinfest Medias, iar surprizele nu vor lipsi nici de această dată.

Evenimentul este realizat de catre Asociatia Culturală Pusteblume Mediaș, Asociația Ardealul Mediaș și Asociația Locului Natal, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș și sub egida Consorțiului Regiunii Gastronomice Europene.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata