Ora de Mediaș
Știri în direct

43 de centre de vaccinare vor fi înființate în rețeaua Ministerului Afacerilor Interne

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat, marţi, că pentru susţinerea activităţilor aferente campaniei de vaccinare, prin reţeaua medicală a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) se vor înfiinţa 43 de centre de vaccinare anti-COVID-19, care vor fi utilizate în toate cele trei etape.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a participat, marţi, alături de premierul Florin Cîţu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi dr. Valeriu Gheorghiţă – coordonatorul Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, la o şedinţă de lucru cu prefecţii, în sistem videoconferinţă, privind măsurile dispuse în cadrul campaniei naţionale de vaccinare, informează un comunicat al MAI transmis AGERPRES.
În cadrul întâlnirii, a fost prezentat stadiul realizării acţiunilor circumscrise campaniei de vaccinare la nivel naţional şi au fost dezbătute principalele repere ale perioadei următoare, pentru fiecare etapă de vaccinare în parte.
Totodată, a fost subliniată importanţa constituirii cât mai rapide a centrelor de vaccinare de la nivelul judeţelor şi instruirii corespunzătoare a personalului aferent, o importanţă deosebită fiind acordată implicării tuturor structurilor cu atribuţii în domeniu, astfel încât programul de vaccinare a populaţiei să se desfăşoare fără probleme şi conform graficelor stabilite.
„Adresez rugămintea de implicare a factorilor decizionali, atât de la nivel central, cât şi din teritoriu, pentru prevenirea oricărei situaţii de risc cu impact în planul bunei desfăşurări a campaniei de vaccinare”, le-a transmis Lucian Bode prefecţilor, subliniind necesitatea menţinerii unui nivel optim al cooperării cu toate instituţiile implicate, în special cu direcţiile de sănătate publică, unităţile spitaliceşti şi cele ale Ministerului Apărării Naţionale în vederea cunoaşterii evoluţiilor înregistrate şi prevenirii şi gestionării oricăror situaţii de risc pe timpul activităţii de transport, distribuire, stocare şi vaccinare, arată sursa citată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet