Alte 9.005 cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a 36.271 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de aproape 25 %. Bilanțul a ajuns la 449.349, conform datelor transmise joi de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au decedat alte 171 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 1.226 de pacienți – un nou record.

Până astăzi, 26 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 449.349 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.005 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.338 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, au decedat 10.712 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.011.887 de teste. Dintre acestea, 36.271 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.829 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.442 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 620 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 26 noiembrie.
Pe teritoriul României, 48.458 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.376 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 70.873 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 58 de persoane.

Publică un comentariu

Comentariu