Polițiștii Biroului Rutier Mediaș au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș.
”Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre centrul municipiului, un bărbat în vârstă de 74 de ani, din județul Giurgiu, nu ar fi păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un autoturism oprit la culoarea roșu a semaforului, pe aceeași bandă de mers, condus de către un sibian în vârstă de 38 de ani.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a două pasagere din autoturismul condus de către sibian, o minoră în vârstă de 11 ani și o femeie în vârstă de 41 de ani, respectiv a conducătorului auto din județul Giurgiu și a pasagerei din autoturismul său, o femeie în vârstă de 70 de ani, din același județ.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.
Toate cele patru victime au fost transportate la spital conștiente.
Un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și una de stingere au intervenit de urgență pe Șoseaua Sibiului în municipiul Mediaș la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. De asemena, la locul accidentului a intervenit și un echipaj SAJ.
”În urma accidentului au rezultat patru victime: două au avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare, este vorba de o minoră în vârstă de 11 ani care a suferit un traumatism cranian și o femeie în vârstă de 41 de ani care acuză dureri lombare. Ambele au fost transportate la CPU Mediaș conștiente de către echipajul SMURD. Un bărbat în vârstă de 74 de ani și o femeie în vârstă de 70 de ani au primit îngrijirii medicale și au fost transportați la CPU Mediaș conștienți, de echipajul SAJ.” transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.