Un accident în lanț implicând trei autovehicule a avut loc marți după-amiază pe DN14, în localitatea Târnava, județul Sibiu. Cauza principală a fost nepăstrarea distanței regulamentare între mașini, potrivit polițiștilor rutieri.
Din primele cercetări reiese că un bărbat de 51 de ani, din Mediaș, care conducea un autoturism pe direcția Sibiu-Mediaș, nu a păstrat distanța față de vehiculul din fața sa, condus de o tânără de 27 de ani din Șelimbăr. În urma impactului, autoturismul acesteia a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din județul Mureș.
Echipajele medicale au intervenit prompt la fața locului, acordând îngrijiri celor implicați. Un bebeluș de șase luni și mama sa, în vârstă de 27 de ani, au fost transportați la CPU Mediaș pentru investigații suplimentare, mama suferind și un atac de panică.
Cinci persoane au fost evaluate medical în total, iar autoritățile continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Traficul rutier pe DN14 se desfășoară alternativ, fiind semnalizat corespunzător.
