Un biciclist în vârstă de 39 de ani a fost transportat la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier produs marți dimineața, 16 iunie, la intersecția dintre strada Rahovei și bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu.
Potrivit polițiștilor de la Biroul Rutier Sibiu, incidentul s-a petrecut după ce o tânără de 20 de ani, din Rășinari, care conducea un autoturism pe strada Rahovei în direcția bulevardului Vasile Milea, nu a acordat prioritate de trecere în sensul giratoriu. În urma acestei manevre, mașina a lovit un biciclist în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Hunedoara, care circula pe bulevardul Mihai Viteazu dinspre strada Doamna Stanca.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD cu medic, care i-a acordat victimei primul ajutor. Bărbatul a suferit traumatisme la nivelul coloanei lombare și la un picior și a fost transportat conștient la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu pentru investigații și tratament de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. În prezent, traficul în zonă se desfășoară normal.
