O persoană a decedat, iar alte două au fost grav rănite în urma unui accident rutier care a avut loc miercuri dimineața, 21 ianuarie, pe autostrada A1, pe direcția Deva – Sibiu.
Accidentul a fost cauzat de o coliziune între un autoturism și un TIR. La fața locului au intervenit rapid pompierii Detașamentului Deva, care au adus o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD. De asemenea, Serviciul de Ambulanță Județean a trimis alte două echipaje pentru a oferi asistență medicală de urgență.
În autoturism se aflau trei persoane: o femeie la volan, un bărbat și o fetiță de 6 ani. Salvatorii au început intervenția prin extragerea fetiței din mașina avariată, aceasta fiind transportată de urgență la spital, în timp ce echipajele medicale efectuau manevre de resuscitare.
Bărbatul, care era de asemenea încarcerat, a fost salvat ulterior și, deși conștient, prezenta multiple traumatisme, fiind transportat de urgență la UPU Deva. Din păcate, pentru conducătoarea auto nu s-a mai putut face nimic, medicii constatând decesul acesteia la locul accidentului.
Șoferul TIR-ului a fost găsit în afara vehiculului, fiind conștient și fără a necesita îngrijiri medicale.
Traficul rutier a fost deviat prin Drumul Național Simeria – Sebeș, iar autoritățile continuă să investigheze circumstanțele accidentului.
