Medieșeanca Alexandra Hudea a participa în perioada 7-10 august la Campionatul European de Atletism din Ierusalim. Atleta pregătită de Vasile Ibășfălean a terminat cursa de 5.000 de metri pe locul 12, cu timpul de 17 minute, 7 secunde și 18 sutimi.

Lotul României s-a deplasat la Ierusalim cu 21 de atleți, iar medișeanca Alexandra Hudea a alergat alături de cele mai puternice atlete din Europa.

”Oboseala și-a spus cuvântul”

”A fost o competiție foarte frumoasă la care au participat cele mai bune atlete din Europa. Pot spune că nu este chiar rezultatul la care m-am așteptat, dar oboseala competiților trecute și sezonului foarte încărcat și-a spus cuvântul. Cu toate acestea sunt mulțumită de rezultatul meu la acest campionat european, cât și de întregul meu sezon competițional. Urmează o scurtă vacanță, după care va urma Campionatul Balcanic de la începutul lunii septembrie, unde sper să obțin o medalie” a declarat Alexandra Hudea.

Publică un comentariu

Comentariu