Gigi Becali continuă să caute soluții pentru întărirea echipei din capitală.

Pe lista celor de la FCSB pare să fie Darius Olaru. Fotbalistul celor de la Gaz Metan Mediaș, care demonstrează în fiecare etapă că merită să joace la o echipă mare.

Finanțatorul celor de la FCSB, Gigi Becali este dispus să plătească suma de 500.000 de euro pentru ca Darius Olaru să fie transferat la clubul roș-albastru din iarnă.

Conform dincolodesport.eu, oficialii clubului din capitală îl doresc pe Darius Olaru încă din vara anului 2017. Fostul conducător al Gazului Metan, Ioan Horoba se asigură că Olaru ar face față la FCSB.

”Mă bucur enorm pentru Darius şi îl sfătuiesc pe Gigi Becali să îl transfere pe acest jucător cu ochii închişi. De mult nu am mai garantat pentru un fotbalist, dar acest copil este extrem de talentat. Gigi Becali nu trebuie să îl piardă sub nicio formă, iar peste trei – patru ani o să îmi dea dreptate. Eu l-am ochit pe Darius Olaru de când avea 14 ani şi de pe atunci am început să îl aduc în anturajul echipei mari. Să ştiţi că el nu era un copil de bani gata şi a muncit enorm să ajungă la echipă mare a lui Gaz Metan Mediaş. A fost crescut de bunicii lui, iar noi de la ei l-am luat de acasă şi l-am mutat cu echipă mare la hotelul nostru. Mânca împreună cu echipă mare şi făcea antrenamente cu noi. Însă aveam probleme când trebuia să mergem în cantonamente în străinătate. Nu ştiu exact dacă părinţii lui sunt divorţaţi, nu vreau să vorbesc prostii, dar mama lui lucrează în Norvegia, iar tatăl în Germania. Astfel că ne-a fost imposibil să dăm de ei să ne dea procură pentru copil ca să-l trecem graniţa unde mergeam noi în cantonamente.”, a declarat Ioan Horoba.

Olaru este titular incontestabil la fiecare meci al Gazului Metan, fiind și unul dintre jucători care îndeplinește regula Under-21. După remiza albă, scor 0-0 de pe teren propriu cu CFR Cluj, Olaru a vorbit despre posibilul transfer la FCSB.

“Nu mă gândesc la niciun transfer. Sunt la Gaz Metan, îmi doresc să stau aici și să joc”, a spus Olaru după meciul cu CFR Cluj din etapa a 6-a în Liga 1 Betano.

Cristian Pustai, noul director tehnic al Gazului Metan, omul care i-a dat șansa debulului lui Olaru a vorbit la superlativ despre talentul lui Darius.

“Ar putea face pasul nu doar la Steaua, ci și în străinătate. Începe să stârnească și interes din exterior. Clubul ar fi dispus să-l lase să plece pentru un preț corect. El poate lovi mingea cu ambele picioare, e un jucător care are preluarea spre poartă. De fiecare dată atacă poarta, nu e un jucător care să joace mult înapoi. Are o tehnică bună “, a fost descrierea lui Pustai.

Darius Olaru este născut la Mediaș, iar pe întreaga carieră acesta a evoluat numai la Gaz Metan. 39 de partide bifate pentru Olaru în sezonul trecut din Liga întâi Betano.

Publică un comentariu

Comentariu