Consilierii locali din Mediaș aprobă bugetul pentru 2025
Luni, 17 martie 2025, consilierii locali din Mediaș au votat în unanimitate pentru aprobarea bugetului local al municipiului, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate în Sala Mare de Ședințe. În prealabil, pe 4 martie 2025, a avut loc o dezbatere publică referitoare la proiectul bugetului local pentru anul în curs.
Bugetul local
Bugetul local de venituri și cheltuieli al municipiului pentru 2025 se cifrează la 352.205,78 mii lei. Acesta poate fi consultat pe site-ul oficial al municipalității, accesând secțiunea Informații Publice – Informații financiare – Buget – Buget Aprobat 2025.
Declarațiile primarului
„Consilierii locali au aprobat ieri, cu unanimitate de voturi, bugetul orașului nostru pentru anul 2025. Astfel, aproximativ 70% din buget se îndreaptă spre lucrări de investiții. O mare parte din buget va fi destinată asigurării unei activități corecte a tuturor societăților înființate de către Consiliul Local. De asemenea, am alocat fonduri pentru ca și în acest an persoanele vârstnice să poată folosi în mod gratuit mijloacele de transport ale societății Meditur, iar parteneriatele cu asociațiile, fundațiile și cluburile sportive vor continua. Prin acest buget, ne propunem să finalizăm o mare parte din lucrările aflate în derulare, contribuind astfel la dezvoltarea municipiului Mediaș“, a declarat primarul Gheorghe Roman.