Ora de Mediaș
Știri în direct

Burse de merit pentru elevii din Mediaș

0

Marți, 16 aprilie 2019, de la ora 16:00, în Sala ”Daniel Thellmann” a Primăriei Municipiului Mediaș se va dezbate un proiect important pentru elevii din oraș.

Unul dintre proiectele de pe ordinea de zi a ședintei ordinare este acela de a stabili numărul de burse acordate elevilor din invățământul preuniversitare de stat din municipiul Mediaș pe anul 2019.

Bursele de merit se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul dintre cazurile următoare:

  • au rezultate deosebite la invățătura: au obținut media generală de cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasale de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional.
  • au obținut locul 1,2 sau 3 la etapele județene ale olimpiadelor și concusurilor școlare naționale organizate de MECTS.
  • au obținut locul 1,2 sau 3 la etapele județene ale competițiilor / concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de MECTS.

Bursele de merit vor fi acordate în semestrul al doilea, pentru elevii aflați în clasale de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional, repsectiv începând cu semestrul unu, pentru elevii aflați în celelalte calse ale învățământul gimnazial, liceal sau profesional.

Elevii pot pierde bursele acordate de către Primăria Municipiului Mediaș foarte ușor. Nota la purtare nu trebuie să fie mai mică de 10.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata