Municipalitatea demarează, începând cu data de 14 martie, campania de informare privind deținerea și creșterea câinilor în municipiul Mediaș. Proprietarii patrupezilor sunt obligați să îi declare la primărie, dar și să ceară acordul asociațiilor de proprietari în cazul în care urmează să îi țină la bloc.
Prin intermediul acestei acțiuni, se urmărește informarea proprietarilor de câini asupra obligațiilor pe care le au în ceea ce privește patrupedele pe care le dețin, potrivit reglementărilor legale în vigoare. Obligațiile generale sunt declararea câinilor în termen de 7 zile de la dobândire la Primăria Mediaș, obținerea acordului asociației în cazul apartamentelor situate în blocuri de locuințe sau clădiri cu mai multe apartamente, înregistrarea la un cabinet veterinar autorizat, precum și asigurarea protecției și a siguranței permanente a persoanelor din jur, în raport cu animalul de companie. Un aspect extrem de important este faptul că proprietarii de câini de rasă comună sau metis au obligația sterilizării acestora.
În cadrul activităților acestei campanii, vor fi distribuite materiale informative constând în afișe și flyere, în zonele de case și de blocuri din întregul municipiu și din satul aparținător Ighișu Nou.
Pentru reclamații și informații suplimentare, cetățenii sunt rugați să apeleze Poliția Locală Mediaș, la numărul de telefon 0269/841394.