E important ca cei mici sa aibă posibilitatea sa urmeze cursurile unei școli, iar acesta este și aspectul care stă la baza campaniei Rechizite pentru viitor, care este organizată în perioada 29.07-10.09 a acestui an de Asociația Alexandra Timar – Îngeri pentru suflete. Această asociație a luat naștere în urmă cu 2 ani, Alexandra Timar desfășoară însă activități de voluntariat de 15 ani.

Ideea de a fonda asociația  a fost în memoria bunicii Alexandrei și are la bază 4 campanii caritabile în fiecare an. De Crăciun și de Paște, sunt vizați vârstnicii, iar de 1 iunie și cu ocazia începerii unui nou an școlar, este rândul celor mici să se bucure de cadouri.

Campania care este în desfășurare în prezent a fost lansată când Alexandra a coștientizat că există o mulțime de copii care sunt privați de educație din lipsa resurselor financiare pentru că „atunci când o familie are de ales între a pune ceva pe masă copiilor și a asigura rechizite, copiii pierd șansa unui viitor mai bun.”

Mai mult de atât, o situație nu tocmai îmbucurătoare a fost creată o data cu pandemia, când o mulțime de copii au rămas în urmă cu informația predată în școala online pentru că nu dețineau dispozitive care să le permită accesul la educație. Acesta a fost momentul în care asociația, împreună cu Alexandra Timar au luat atitudine și au venit în ajutorul a 3000 de elevi cu tablete, pentru a le face mai facil studiul. În prezent targetul asociației a crescut, iar membrii ei își propun să ajute 5000 de copii defavorizați din Mediaș și din țară cumpărându-le rechizite.

Dacă și pentru tine „cel mai nobil gest este să ajuți pe cineva care nu te poate răsplăti”, atunci alege să fi chiar tu „înger pentru suflete„ și DONEAZĂ ACUM!

Asociația Îngeri pentru suflete

Cont Lei: RO74BTRLRONCRT0521432301

Cont Euro: RO24BTRLEURCRT0521432301

sau la centrul  de colectare:

Medias, strada Cronicar Ion Neculce

Tel: 0742194957 (Maria)

 

Află mai multe despre Asociația Îngeri pentru suflete și fi alături de ei în campaniile umanitare –https://www.facebook.com/ingeripentrusuflete, alexandra20m@yahoo.com.

 

Publică un comentariu

Comentariu