Luni seară, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărie a Apelor a emis o avertizare god galben de inundații pentru râurile din judetețele Harghita, Sibiu, Mureș, Alba, Caraș Severin și Timis, unde sunt posibile depășiri ale cotelor de atenție pe mai multe râuri.

Confrom site-ului news.ro, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torente, pâraie, viituri rapide pe râuri mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe râurile mici din bazinele hidrografice: Târnava Mare, Târnava Mică – bazin mijlociu şi inferior în judeţele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe râurile mici din bazinele hidrografice: afluenţii râului Târnava Mare, aferenţi sectorului Odorheiu Secuiesc – Mediaş şi afluenţii râului Târnava Mică, aferenţi sectorului Târnăveni, precizează INGH.

De asemenea, hidrologii anunţă posibilitatea producerii unor scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe râuri mici  cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice Bega – bazin superior, Timiş – bazin superior amonte Caransebeş, Bistra şi Bela Reca, afluent al râului Cerna, în judeţele Caraş Severin şi Timiş.

Avertizările sunt valabile până marţi la ora 03.00.

Publică un comentariu

Comentariu