Se pare că iarna intră tot mai mult în drepturi. Meteorologii au emis un cod galben de ninsori și viscol până luni, 14 ianuarie 2019, în mai multe județe, printre care și județul Sibiu.

În zonele de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în Maramureş şi Transilvania vor predomina ninsorile, iar în regiunile vestice se vor semnala precipitaţii mixte. Izolat se va produce polei.

Vântul se va intensifica treptat în toate zonele de munte, cu precădere la altitudini mari, unde rafalele vor depăşi temporar 70-80 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.

Intensificări vor fi şi în restul ţării, în noaptea de duminică spre luni în regiunile vestice, iar pe parcursul zilei de luni, local şi în cele sudice, centrale, estice şi sud-estice, în general cu viteze de 45-55 km/h.

În a doua parte a nopţii de duminică spre luni (13-14 ianuarie) şi în cursul zilei de luni (14 ianuarie) în zona Munţilor Apuseni, în nordul Carpaţilor Orientali şi local în zonă înaltă din vestul Carpaţilor Meridionali, va ninge şi local se vor cumula cantităţi de peste 20-25 l/mp, iar stratul de zăpadă va fi consistent.

Vântul va prezenta intensificări susţinute, îndeosebi în zonele de creastă, unde rafalele vor depăşi 90-100 km/h viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii. Ninsori, în general moderate cantitativ, vor fi şi în Maramureş şi local în nordul Transilvaniei.

Publică un comentariu

Comentariu