Codul portocaliu de vreme rea a fost prelungit, marţi, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit ANM, în Moldova, Transilvania, Maramureș, local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, precum și în zonele montane vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50 – 80 l/mp. Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină, îndeosebi în est și sud-est.

Avertizarea cod portocaliu este valabilă până la miercuri, la ora 02.00.

În restul regiunilor, în extremitatea de vest și local în sudul țării este cod galben de precipitaţii.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 l/mp și pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

Publică un comentariu

Comentariu