Continuă pregătirea absolvenţilor de clasa a VIII-a şi a XII-a pentru susţinerea examenelor naţionale. În 5 iunie s-a finalizat depunerea dosarelor pentru elevii absolvenţi din clasa a VIII-a care doresc să urmeze clasa a IX-a la profilul vocaţional.

Marți, 09.06.2020, la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţul Sibiu, din cei 2431 de elevi din clasa a VIII-a, care aveau programate cursuri de pregătire, s-au prezentat 1877 de elevi (77,2%), iar din cei 1656 de elevi din clasa a XII-a s-au prezentat 974 de elevi (58,8%).

Cea mai bună rată de prezenţă, de 100%, s-a înregistrat în 15 unităţi de învăţământ: Şcoala Gimnazială Apoldu de Jos, Şcoala Gimnazială Tilişca, Şcoala Gimnazială Şeica Mică, Şcoala Gimnazială Râu Sadului, Şcoala Gimnazială „Ilie Micu” Ludoş, Şcoala Gimnazială Bârghiş, Şcoala Gimnazială „Viorel Cucu Paltin” Arpaşu de Jos, Şcoala Gimnazială „Aviator Ioan Sava” Alţâna, Şcoala Gimnazială „Samuil Micu” Sadu, Şcoala Gimnazială Bazna, Liceul Tehnologic Mârşa (clasa a XII-a), Şcoala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu, Şcoala Gimnazială „Badea Cârţan” Cârţişoara, Liceul Tehnologic de Construcţii şi Arhitectură „Carol I” Sibiu şi Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu (clasa a VIII-a).

Trei elevi nu au fost primiţi la pregătire, deoarece la triajul făcut de către cadrele medicale, la intrarea în şcoală, au avut o temperatură a corpului mai mare de 37,3 grade (Şcoala Gimnazială Loamneş – 2 elevi şi Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna” Sibiu – 1 elev).

Vineri, 05.06.2020, s-a încheiat etapa de înscriere a elevilor absolvenţi de clasa a VIII-a care doresc să urmeze clasa a IX-a la profilul vocaţional. Pe specializări, situaţia este următoarea:

– Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, profil sportiv – 99 dosare depuse (28 de locuri oferite);

– Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, profil arta actorului – 21 dosare depuse (28 de locuri oferite);

– Liceul de Artă Sibiu, profil muzică – 22 dosare depuse (28 de locuri oferite);

– Liceul de Artă Sibiu, profil arte plastice – 47 dosare depuse (28 de locuri oferite);

– Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaş, profil sportiv – 29 dosare depuse (28 de locuri oferite);

– Liceul Tehnologic de Construcţii şi Arhitectura „Carol I” Sibiu, profil teologic ortodox – 11 dosare depuse (28 de locuri oferite);

– Liceul Teologic Baptist „Betania” Sibiu, profil teologic baptist – 25 dosare depuse (28 de locuri oferite);

– Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna” Sibiu, profil educator-învăţător limba română – 269 dosare depuse (56 de locuri oferite);

– Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna” Sibiu, profil educator-învăţător limba germană – 41 dosare depuse (28 de locuri oferite);

În perioada 9 – 12 iunie 2020 se desfăşoară echivalarea probelor de aptitudini, conform prevederilor din Anexa 3 la OMEC 4317/21.05.2020, iar în 12 iunie 2020 se comunică rezultatele la probele de aptitudini.

Publică un comentariu

Comentariu