Ora de Mediaș
Știri în direct

Conducere nouă Școala Gimnazială din Hoghilag – Director schimbat după 17 ani

Fostul director, Olimpiu Oneț, spune că în 17 ani de directorat s-au adunat mai multe, dar și contextul epidemiologic în care ne aflăm a influențat decizia de a se retrage de la conducere, întrucât situația e mult mai dificilă acum și implică mai multe responsabilități.

” Situația pandemică implică un efort foarte mare. În cei 17 ani în care am fost director s-au adunat foarte multe. Am decis că este timpul să mă retrag. Am revenit la catedră și predau la Școala numărul 2 și Școala numărul 7 din Mediaș”, spune Olimpiu Oneț.

Holom Dorin este noul director al Școlii Gimnaziale din Hoghilag. Profesorul de educație fizică și sport spune că are mai multe idei de pus în practică și că unul din obiectivele vizate este realizarea a cât mai multe activități sportive, în măsura în care sunt permise.

”Am preluat conducerea școlii din data de 9 ianuarie. În primul rând, pentru a face ceva, trebuie să îți dorești să o faci. Am niște idei pe care vreau să le pun în practică. În primul rând, vreau să reducem abandonul școlar, să reușim și să obținem cât mai multe rezultate bune, să avem cât mai mulți elevi cu note peste 5 la Evaluarea Națională. De asemenea, mi-aș dori să organizăm cât mai multe activități sportive, deocamdată in condiții destul de dificile. ”, a spus pentru Ora de Sibiu, Dorin Holom.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet