În data de 26 aprilie, polițiștii din Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 42 de ani din Cisnădie, acesta fiind cercetat penal pentru încălcarea ordinului de protecție.
Conform informațiilor furnizate de autorități, incidentul inițial a avut loc pe 25 aprilie, când o femeie de 49 de ani din Cisnădie a alertat poliția, afirmând că a fost agresată fizic de soțul său în urma unui conflict spontan. După intervenția echipajelor, a fost întocmit un formular de evaluare a riscului, iar rezultatul a fost unul pozitiv, ceea ce a dus la emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
În ziua următoare, pe 26 aprilie, bărbatul a încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție, nerepectând distanța de 100 de metri față de locuința victimei și rămânând în aceeași locuință comună. În urma probelor adunate, polițiștii au decis reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.
