Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ.
Prin urmare, astăzi, 6 octombrie 2020, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ din județul Sibiu, se înregistrează următoarea situație:
– 305 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară – mai mult cu 7 unități de învățământ;
– 30 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție – mai puțin cu 6 unități de învățământ;
– 1 de unitate de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor elevilor din ciclul gimnazial la activități/lecții online (Școala Gimnazială Racovița);
De asemenea, situația elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, internate și izolate/carantinate este următoarea:
În comparație cu datele oferite vineri, 02.10.2020, s-a modificat numărul persoanelor spitalizate (a crescut cu 1 pentru cadrele didactice) și numărul persoanelor carantinate/izolate (a scăzut cu 325 de elevi și a crecut cu 6 cadre didactice, cu 1 personal didactic auxiliar și cu 2 personal nedidactic), în total fiind 314 persoane (față de 629 în 02.10.2020).
Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.
Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.