Numărul infecțiilor cu noul coronavirus a ajuns la 1.452 pe teritoriul României. 29 de oameni au murit, iar 139 de persoane s-au vindecat.

Până sâmbătă, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, au fost confirmate cu noul coronavirus 1.452 de persoane. Dintre acestea, 139 s-au vindecat și au fost externate (54 la Timișoara, 55 la București, 16 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj). În prezent, la nivelul țării, în carantină se află 7.801 persoane, iar în izolare 131.367.

Până în prezent s-au făcut 19.663 de teste, din care 1.277 în unități medicale private.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 160 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 13 și 83 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 34 de pacienți, dintre care 25 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Peste 200 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor în România
Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 209 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

23.973 nu au…

Citește în stiri din România

Publică un comentariu

Comentariu