Doi bărbați sibieni au fost prinși după ce au tăiat ilegat mai mulți stejari din pădurea aflată în extravilanul localității Rusciori.

”În seara zilei de 11 aprilie a.c., un bărbat a sesizat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului despre faptul că persoane necunoscute au tăiat și sustras material lemnos din pădurea aflată în extravilanul localității Rusciori. La nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului s-a deschis o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori, iar în urma investigațiilor efectuate de către polițiști s-a reușit identificarea presupușilor autori și recuperarea materialului lemnos. Este vorba despre doi localnic în vârstă de 26, respectiv 47 de ani, bănuiți că, în cursul zilei de 11 aprilie a.c., ar fi tăiat mai mulți stejari din pădurea amintită, pe care i-ar fi transportat la domiciliu și i-ar fi debitat pentru foc.” a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

Din măsurătorile efectuate a rezultat că cei doi ar fi tăiat și sustras cantitatea de 1 mc de material lemnos, recuperat și predat reprezentanților ocolului silvic competent.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Publică un comentariu

Comentariu