În acest weekend, polițiștii din Sibiu au desfășurat o amplă serie de acțiuni și controale, înregistrând un total de 29 de acțiuni punctuale și 223 de intervenții. Dintre acestea, 170 au fost generate de apelurile la numărul de urgență 112.
În seara de 8 noiembrie 2025, în jurul orei 22:00, polițiștii rutieri din Săliște au oprit un autoturism pe strada Gării. La volan se afla un bărbat de 47 de ani, din localitate, care a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A doua zi, pe 9 noiembrie 2025, în jurul orei 09:00, un alt șofer, în vârstă de 38 de ani, din Mârșa, a fost oprit pe strada Garoafelor. Testul alcoolscopic a arătat o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice.
