Deși aveau permisele suspendate, doi bărbați s-au urcat la volan și au condus pe drumurile din județ. Ambii șoferi s-au ales cu dosar penal.

„În jurul orei 18,30, pe strada Samuel Brukenthal din orașul Avrig, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 38 de ani”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

Dat fiind faptul că dreptul șoferului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 aliniatul 2 din Codul Penal.
De asemenea, în jurul orei 19,30, tot cu dreptul de a conduce suspendat a fost depistat un bărbat în vârstă de 39 de ani, din județul Mureș, aflat la volanul unui ansamblu TIR, pe DN 14, în afara localității Ruși.
Și în acest caz s-au declanșat cercetări privind săvârșirea aceleiași infracțiuni, și anume conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.

Publică un comentariu

Comentariu