Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, s-a accidentat în timp ce lucra în atelierul auto al Penitenciarului Rahova, el având nevoie de o intervenție chirurgicală, a spus, pentru MEDIAFAX, avocata acestuia, Flavia Teodosiu

Conform sursei citate, starea lui Liviu Dragnea este stabilă. Accidentul a avut loc în timp ce fostul lider politic repara ușa unei dube.

„S-a tăiat pentru că a sărit un flex, când repara ușa de la o dubă. A fost operat și este stabil”, a spus apărătorul lui Dragnea.

Liviu Dragnea se află în Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat, în mai 2019, la trei ani şi jumătate de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Citește în stiri din România

Publică un comentariu

Comentariu