Ora de Mediaș
Știri în direct

Drapelul Național arborat la Alba Iulia în prezența unui număr restrâns de participanți

Drapelul Naţional a fost arborat luni în Piaţa Tricolorului din Alba Iulia în cadrul unei ceremonii la care au fost prezente, pentru a respecta restricţiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus şi a faptului că “Oraşul Marii Uniri” încă se mai află în carantină, doar câteva zeci de persoane, printre acestea regăsindu-se şi un veteran de război, de 98 de ani, Laurean Deac, informează AGERPRES.
Festivităţile oficiale dedicate Zilei Naţionale a României au început cu ceremonialul depunerilor de coroane la statuile lui Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Mihai Viteazul şi la busturile primilor suverani ai României Mari, Ferdinand şi Maria. Au fost depuse coroane de flori de către reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, precum şi din partea Parlamentului şi a câtorva partide politice.
Momentul central al manifestărilor oficiale a fost ceremonialul arborării Drapelului Naţional, acesta fiind anterior sfinţit de către Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, Irineu.
Printre cei care au asistat la eveniment s-a aflat şi Laurean Deac, un veteran de război care va împlini în februarie 99 de ani. Slt. (r) Laurean Deac a luptat pe frontul din Rusia, ţară în care a stat apoi în prizonierat patru ani, fiind eliberat în 1948. În 1963, s-a stabilit în Alba Iulia.
„Totdeauna am fost de Ziua Naţională. Dacă nu era boala asta peste noi, era mai bine. Era lume aici multă. Acum, mai puţină”, a spus Laurean Deac. El le-a urat românilor toate „cele bune” şi „să meargă înainte”.

Municipiul Alba Iulia a ieșit din carantină luni noaptea.

„Carantina se va ridica la noapte, în 1 Decembrie va fi liber, ca să zic aşa. Un 30 noiembrie atipic faţă de alţi ani, dar eu am simţit totuşi o căldură aparte în inimile oamenilor. Lumea e dornică să iasă din case, să vină la manifestaţii, să preţuiască ceea ce, poate, în ultimul timp a devenit desuet pentru unii sau poate nu au mai dat atâta importanţă”, a spus primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa.
Potrivit edilului, în 1 Decembrie vor fi doar două evenimente oficiale.
„Manifestările oficiale se reduc la două, restul se mută în online. În schimb, toate spaţiile istorice vor putea fi vizitate: Sala Unirii, Muzeul Naţional al Unirii, Platoul Romanilor. Lumea se va putea plimba şi călca pe locurile sacre ale acestui oraş”, a mai spus Gabriel Pleşa.
La rândul său, prefectul judeţului Alba, Nicolae Albu, a afirmat că “atmosfera Zilei Naţionale există”, în pofida restricţiilor.
„Trebuie să o avem anul acesta mai mult în suflet, trebuie să avem grijă unii de alţii. În acelaşi timp, să ne marcăm Ziua Naţională şi eroii”, a declarat Nicolae Albu.
Cel mai important moment din programul zilei de 1 Decembrie va fi ceremonialul militar de la Monumentul Unirii. În acest an, la Alba Iulia nu va mai avea loc tradiţionala paradă militară, eveniment la care, în unii ani, au asistat şi câteva zeci de mii de persoane.

Sursa foto: ziarulunirea.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Nu mai esti conectat la internet